Ce este dragostea? Ei bine, asta a fost întrebarea tuturor, de-a lungul veacurilor. Potrivit psihologiei, dragostea și căsătoria, sunt un sentiment și o alegere.
Ce crezi despre iubire și cum s-a schimbat aceasta de-a lungul anilor? Deși dragostea poate să pară diferită și să însemne ceva diferit pentru fiecare, toți o dorim.
Dragostea este un sentiment
“Te iubesc” ar trebui să fie mai mult decât o frază. Lângă persoana potrivită, cuvintele iubirii sunt acte de iubire, sunt senzații, sunt fapte. O persoană care te iubește cu adevărat depășește actul sexual și declarativ. Doar în acel moment ar trebui să simți întreaga esență a relației, incluzând încredere, respect, afecțiune sau dorință dincolo de contactul fizic.
Ce este Căsătoria? De ce aleg sau nu să mă căsătoresc?
E important să mă căsătoresc ?
De ce să fac pasul acesta ? Pentru a intra în rândul lumii ? Pentru că la mijloc a apărut un copil care ar trebui să aibă ambii părinți alături de el?
Oare e mai bine să accept căsnicia modernă, în care locuim împreună ani la rând, dar nu ne căsătorim, deoarece o hârtie nu este capabilă să certifice sau nu dragostea. Auzim deseori cuvinte ca “pe mine nu mă leagă o foaie de hârtie”. Așa să fie oare ? Sau voi alege o variantă tot modernă, în care locuim împreună de probă vreo 3 ani,să vedem dacă ne potrivim și-n cele din urmă eventual ne căsătorim, sau ne despărțim, în funcție de rezultatul probelor.
Pentru a ști cum trebuie să procedez, ar trebui să mă întorc la începutul veacurilor, încă din grădina Edenului, unde Dumnezeu i-a creat pe primii oameni, pe Adam și pe Eva. Dumnezeu a spus: nu este bine ca omul să fie singur, am să-i fac un ajutor potrivit pentru el – Geneza 2,18. Dumnezeu a creat un singur ajutor pentru Adam, deci o singura femeie, din coasta lui, reprezentând astfel egalitatea dintre sexe.
Obiective și valori
A avea obiective și valori comune este esențial pentru a începe o viață comună. Având opinii și gusturi diferite nu este o problemă, atâta timp cât aveți un obiectiv comun. De fapt, diferențele în unele puncte pot da interes pentru o relație și pot fi o sursă de îmbogățire reciprocă.
Însă, acceptarea influențelor care apar pe perioada relației, împreună cu înțelegerea anterioară și dorința de comunicare deschisă și onestă trebuie să fie un fapt și o bună practică recurentă. Dacă trebuie să vă suprimați gândurile, emoțiile, felul de a fi, să purtați o mască, astfel încât să nu vă jigniți pe partenerul, înseamnă că nu aveți obiective și valori comune, iar astfel, acestea, nu au cum să faciliteze adaptarea și avansarea în cadrul relației.
De ce mă căsătoresc? Pentru a avea un ajutor potrivit pentru mine : un partener care să-mi fie alături la bine și la rău, cineva cu care să împart bucuriile, dar și necazurile, cineva care să mă sprijine în tot ceea ce fac, să mă încurajeze, să-mi dea un sfat la momentul potrivit.
Alături de o astfel de persoană îmi voi întemeia o familie, care nu este negativă și egoistă, o relație în care copiii, rodul dragostei, vor crește într-un climat de pace și liniște, de afecțiune, pentru a ajunge la rândul lor stâlpi ai societății. S-au putut lesne remarca de atâtea ori, problemele psihice și labilitatea emoțională pe care le au copiii crescuți în orfelinate, sau în familiile divizate, cu un singur părinte.
Ce este Casatoria?
Căsătoria este mult mai mult decât germinarea unui sentiment. Este o cunoaștere a ascultării, înțelegerii și acordării timpului. Dar, de asemenea, având niște scopuri și valori comune, împreună cu un mare suport emotional, la fel ca dragostea, este ceva care este bine construit dacă ambii parteneri sunt dedicați.