Alienarea parentală, cunoscută și sub denumirea de înstrăinare părintească, reprezintă o formă de abuz psihologic asupra copilului, manifestată prin influențarea negativă a relației acestuia cu unul dintre părinți de către celălalt părinte sau de o terță persoană. Acest fenomen a fost recunoscut oficial în legislația românească prin Legea nr. 123/2024, care a modificat și completat Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Definiția legală a înstrăinării părintești
Conform modificărilor aduse de Legea nr. 123/2024, înstrăinarea părintească este definită ca o formă de violență psihologică prin care unul dintre părinți sau persoanele din familia extinsă sau substitutivă, ca de exemplu bunicii, în mod intenționat, generează, acceptă sau folosește o situație în care copilul ajunge să manifeste reținere sau ostilitate nejustificată sau disproporționată față de celălalt părinte.
Alienarea parentală poate fi comisă nu doar de către părinți, ci și de alte persoane din familie, precum bunici sau alte rude apropiate. În astfel de cazuri, legislația penală poate sancționa aceste acțiuni. Articolul 197 din Codul penal prevede că se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
În plan psihologic, indiciile care ne ajută să recunoaștem alienarea parentală sunt reprezentate de folosirea reproșurilor, jignirilor de către părintele alienator sau o terță persoană cu privire la celălalt părinte, în prezența copilului, folosirea de subînțelesuri sau expresii faciale, care ar induce copilului ideea conform căreia celălalt părinte nu este suficient de bun.
Impactul emoțional asupra copilului, cauzat de alienarea parentală exercitată de o persoană din familie, poate fi semnificativ. Copilul poate dezvolta probleme emoționale, sociale și de încredere în relațiile sale. De asemenea, poate experimenta conflicte interioare și o presiune psihologică intensă, având dificultăți în formarea unor relații sănătoase și în gestionarea emoțiilor. Este esențial ca astfel de situații să fie identificate și abordate prompt, pentru a proteja bunăstarea emoțională și dezvoltarea sănătoasă a copilului.
Alienarea parentală realizată de o terță persoană din familie, precum un bunic, un unchi sau o altă rudă apropiată, poate fi făcută prin strategii subtile care manipulează percepțiile copilului despre unul dintre părinți. Aceste tactici au un impact semnificativ asupra relației copilului cu părintele vizat și sunt deseori greu de detectat deoarece nu implică acte directe de violență sau conflict deschis.
Modalități prin care unul dintre părinți sau o terță persoană poate face alienare parentală:
Afirmații subtile și critice:
Comentarii negative indirecte despre părintele vizat, de exemplu:
„Mamă-ta e întotdeauna ocupată, nu te iubește destul de mult.”
„Tatăl tău nu știe să aibă grijă de tine cum ar trebui.”
Aceste observații nu sunt direct ostile, dar sugerează inadecvarea sau lipsa de iubire din partea părintelui.
Evidențierea defectelor sau greșelilor părintelui:
Terța persoană poate sublinia greșeli mărunte ale părintelui pentru a-l prezenta într-o lumină proastă. De exemplu:
„Ți-ai adus aminte că a uitat să-ți ia ceva data trecută?”
„Ți-a promis că vine, dar vezi, niciodată nu se ține de cuvânt.”
Folosirea empatiei exagerate:
Poate afirma că „înțelege” cât de greu îi este copilului cu părintele vizat:
„Of, săracul de tine, trebuie să fie greu să te descurci cu ea/el.”
Această tactică creează o alianță falsă cu copilul și amplifică resentimentele față de părinte. Influențarea emoțională prin povestiri distorsionate:
Terța persoană și poate relata evenimente într-un mod care să-l pună pe părintele vizat într-o lumină negativă.
Acțiunea de a crea o atmosferă de „complicitate” în relație cu copilul, spunând:
„Nu-i spune mamei/tatălui că am vorbit despre asta.”
Acest lucru subminează încrederea copilului în părinte.
Inducerea vinovăției:
Spunând copilului că „dezamăgește” familia dacă petrece timp cu părintele vizat:
„Cum poți să te înțelegi cu el/ea după tot ce a făcut?”
Impact asupra copilului:
Confuzie emoțională: Copilul începe să simtă un conflict interior între afecțiunea pentru părintele vizat și influența negativă a rudei.
Scăderea încrederii: Percepția negativă indusă despre părinte poate duce la respingerea acestuia.
Probleme de atașament: Copilul poate dezvolta dificultăți în relațiile viitoare, deoarece învață că încrederea și loialitatea sunt fragile.
Stres și anxietate: Copilul este pus în poziția de a alege între persoane dragi, ceea ce poate duce la anxietate și stres cronic.
Dezvoltarea unei imagini de sine distorsionate: Legătura dintre părinte și copil influențează imaginea de sine; critica indirectă poate duce la scăderea stimei de sine a copilului.
Identificarea și combaterea alienării parentale subtile:
Dialog cu copilul: Creează un spațiu sigur pentru ca acesta să vorbească deschis despre ceea ce aude și simte.
Intervenția psihologică: Lucrul cu un terapeut specializat în probleme familiale poate ajuta la detectarea și corectarea influenței negative.
Clarificări respectuoase: Dacă este posibil, confruntă persoana care provoacă alienarea și explică impactul comportamentului său asupra copilului.
Alienarea parentală, fie ea făcută de un părinte sau o terță persoană, este o formă de abuz emoțional. Intervenția timpurie este esențială pentru a proteja copilul de consecințele pe termen lung.