Deseori sunt întrebată care sunt problemele celor cu care fac #terapie

Unora li se pare că e necesar să treci printr-o traumă fizică sau psihică, o pierdere, un abuz, sau să existe #dependențe, #vicii sau #adicții pentru a te hotărî să mergi la psiholog.

Indiferent dacă este vorba despre cele enumerate mai sus, sau de altele, mulți dintre noi ajungem la un moment dat în care ne dăm seama ca nu putem avansa. Câteodată nu reușim nici să ne menținem pe o linie de plutire și ni se pare că orice am face, nimic nu ne iese.

Sunt de părere că din cauza problemelor de încredere în sine apărute în copilărie, când eram criticați acasă sau la școală, acum ne putem sabota oportunitățile de a avansa în #carieră, în viața personală, deoarece, în adâncul #sufletului nostru, credem că nu le merităm.

În același fel, dacă începem un plan de alimentație sănătoasă, dar suntem convinși că nu ne putem ține de el, atunci vom descoperi că ne lăsăm distrași de tentații și că facem, astfel, alegeri greșite.

Acest lucru se întâmplă pentru că experiențele #emoționale puternice, care ne-au modelat căile neuronale, ne deturnează sistemul de etichetare a valorii, făcându-ne să fim înclinați spre a alege ceea ce credem că ne garantează siguranța, chiar dacă această situație nu conduce la prosperitate în viața actuală.

Din cauza sistemului nostru de filtrare, ne vom concentra mai întâi să evităm să fim luați peste picior sau criticați, în loc să ne concentram pe oportunitățile de a progresa în carieră sau de a ne împlini pe plan romantic.

Pe scurt, în terapie, înveți cum să fi conștient și cum să te concentrezi asupra lucrurilor pe care ți le dorești. Doar atunci în mod automat, te vei bucura de noi #oportunitati, vei fi capabil să vezi posibilitățile de a-ți îndeplini #visurile, așa cum nu ai făcut-o până atunci.