Relația copilului cu banii este destul de timpurie, încă de când merge cu părinții la cumpărături sau în diferite locuri și vede că pentru a cumpăra este nevoie de bani, adică nu putem lua pur și simplu obiectele sau produsele dorite, ci ele trebuie plătite.
Inițial, copilul nu înțelege de ce este nevoie să fie plătite, de ce nu devin ale lui pur și simplu dacă și le dorește, doar pentru că și le dorește.
Părinții sunt cei care explică ce înseamnă a cumpăra, ce înseamnă a avea bani, de unde vin banii și cum pot fi cheltuiți banii. Pentru copil, la vârsta mică, banii sunt o noțiune abstractă, el nu înțelege valoarea lor, nu poate aprecia ce înseamnă „scump” sau „ieftin”, nu poate aprecia cât costă o jucărie și dacă părinții își permit sau nu să o cumpere.
Atunci când părinții doresc să pună o limită copilului la cumpărături, ei spun adesea „nu avem bani să cumpărăm, nu mai sunt bani și pentru jucăria aceasta etc.”. Pentru copil, această explicație, care funcționează în același timp ca o interdicție și ca un refuz, este foarte confuză. Pentru că el nu înțelege de ce părinții alocă bani altor produse, de ce pentru respectivele sunt bani și pentru ceea ce-și dorește el nu sunt.
Explicația trebuie să se refere la nevoia și prioritatea cumpărării unui produs, la modul în care sunt împărțiți banii, precum și ce se cumpără cu ei. Dacă aceste lucruri sunt vorbite împreună în familie, copilul ajunge să își formeze o imagine completă despre banii și utilizarea lor la magazin.
Prima percepție pe care o are copilul despre sursa banilor este că ei vin de la serviciul lui mami și lui tati. Atunci când mami și tati ajung târziu, ei spun copilului că stau mult la serviciu pentru a câștiga bani ca să poată cumpăra jucării. În acest moment copilul asociază serviciul ca fiind echivalent cu banii, deci cu cât vor sta mai mult acolo, cu atât vor câștiga mai mulți bani și el va avea mai multe jucării.
Programul lung la muncă al părinților rezultă în multe jucării
Apare și un conflict între a-și dori aceste jucării și a accepta ca mami și tati să stea mult la serviciu sau a-și dori ca mami și tati să stea acasă cu el și să accepte că nu mai poate primi jucării.
A asocia câștigarea banilor cu o cantitate mare de jucării nu reprezintă pentru copil o imagine reală a modului în care părinții vor întrebuința banii pe care-i câștigă la serviciu. Este important ca el să știe care sunt nevoile familiei și pe câte planuri se împart ele, să nu fie totul centrat doar în jurul lui și a dorintelor lui.
Între 3-6 ani, copilul începe să pună întrebări cu privire la ceea ce costă mult sau puțin, să se exprime față de alți părinți sau copii în termen de „sărac” sau „bogat”. Aceste comparații le va face doar în baza unei percepții cantitative, ce are un copil sau ce nu are și de ce nu poate avea, câte mașini au părinții sau alte bunuri pe care el le vede și le percepe ca fiind o dovadă a faptului ca părinții au mulți bani.
Implicit și copilul va afirma „că are și el mulți bani”, pentru că, prin identificare cu părinții, tot ce pot cumpăra ei poate cumpăra și el, chiar dacă nu are banii efectiv.
Vremea pușculiței
Este bine ca părinții să explice copilului cât costă anumite obiecte sau produse, să îi dea sume mici de bani pentru a-l cumpăra sau a-l plăti el, să poată experimenta relația compărător-vânzător sub supravegherea părinților.
De asemenea, la această vârstă copiii pot strânge banii la pușculiță, pot număra împreună cu părinții cât au adunat, pot vorbi împreună ce și-ar putea cumpăra, ce și-ar dori ei, cât costă, dacă le ajung banii etc.
Atunci când copiii intră la școală, ei pot începe să primească bani de buzunar. Aceste sume trebuie să fie însă într-o proportie echilibrată cu vârsta copilului și cu nevoile sale. Părintele poate stabili o sumă pe zi sau pe săptămână și poate întreba copilul ce va face cu ei, ce își poate cumpăra.
Chiar dacă unii părinți sunt tentați să ofere sume mai mari copilului, sau acesta spune despre colegii lui că au mulți bani la ei, copilul trebuie să aibă o sumă dinainte stabilită și conformă cu vârsta sa. A avea o sumă mare de bani înseamnă a nu avea acces la construirea conceptului de valoare a banilor, copilul nu va acorda o semnificație, îi va cheltui doar pentru a primi alții.
Atunci când copilul afirmă că și-a cumpărat ceva, o revistă, o carte, dulciuri, părintele este bine să se arate interesat de achiziția copilului și să afle de la el ce l-a determinat să cumpere, dacă într-adevăr a avut un motiv, o nevoie, un argument. Acest lucru este necesar, deoarece treptat motivațiile bazate exclusiv pe dorință și plăcere se transformă în motivații bazate pe curiozitate și cunoaștere.
Cu drag,
Psiholog Lucia Șireanu